Primul copil venit pe lume în noaptea dintre ani a fost născut de o fată de 15 ani. În 2019 au fost înregistrate 16.639 de sarcini în rândul adolescentelor. Aproape una din trei mame sub 20 de ani nu a terminat patru clase. Dacă România nu va dezvolta o strategie, coerentă și finanțată corespunzător, pentru combaterea fenomenului de mame minore, vom continua să condamnăm anual mii de fete și de nou-născuți la sărăcie și marginalizare, arată un raport publicat vineri de UNICEF și Asociația SAMAS.
Calculatoare scoase din uz primesc o viață nouă cu ajutorul angajaților de la Ateliere Fără Frontiere, adică persoane vulnerabile care cu greu și-ar găsi de lucru în altă parte. Sunt șomeri de multă vreme sau care n-au avut niciodată un loc de muncă, victime ale violenței domestice sau traficului, persoane eliberate din pușcărie sau aflate în sistemul de probațiune. Calculatoarele reparate de ei ajung la școlile sau elevii care au nevoie, iar în perioada pandemiei această nevoie a explodat. Școala 9 a mers pe fiecare verigă din acest lanț al binelui: de la ONG-ul care a donat calculatoarele până la elevii de la Școala nr. 2 din Videle care au primit un laborator de informatică funcțional.
Majoritatea elevilor se reîntorc în bănci de astăzi. Alții rămân să facă școală online și mai este o categorie care deși figurează în catalog, nu mai face niciun fel de școală. Peste 15% dintre elevii români abandonează studiile. Ca să poți să combați fenomenul, e nevoie de o intervenție complexă. Nu e suficient un cadru didactic dedicat, nu e de ajuns un mediator școlar sau un asistent social care își face treaba. E vorba despre toți împreună și în plus, de autorități locale și naționale care să creeze condiții decente de trai. Florentina Tituleac, învățătoare într-o comună dezavantajată din Brașov, a descoperit acest lucru încercând să-i țină în clasă pe toți elevii ei. În ciuda eforturilor, nu a reușit. Povestea a cinci dintre elevii pentru care mai notează în catalog doar absențe, în Școala 9.