Meditațiile pot ridica nota la examen a unui elev cu 2-3 puncte, cred profesorii care au participat la cercetarea realizată de Digital Nation, în această vară. În pandemie, prin programul „Gata de Bac”, organizația a oferit meditații online elevilor din provincie la un sfert din prețul pieței. Au vrut să ajungă la cei care nu-și permit să facă pregătire și pasul următor ar fi să meargă și spre elevii care nici măcar nu se înscriu la examenele naționale. Școala 9 a vorbit cu profesorul de matematică Florin Stoica și cu reprezentantul Digital Nation Iris Ursea despre meditațiile online și cum ar putea deveni ele un supliment de încredere pentru grupurile defavorizate.
Mâine sunt alegeri locale și puțin peste 20 de mii de tineri au căpătat recent dreptul de vot, odată cu majoratul. Se știe însă că tinerii nu merg la vot. O arată statisticile după fiecare rundă de alegeri: doar 40% dintre tinerii sub 34 de ani au votat la prezidențiale. Am vorbit cu doi tineri care au mai votat doar o singură dată până acum pentru a vedea de unde au învățat despre alegeri. Nu-și amintesc să le fi vorbit cineva în școală despre votare, deși există Cultură civică la clasa a VII-a care ar trebui să-i învețe despre asta.
Peste 12% dintre școlile din România au trecut la învățământul online. Unii părinți lucrează de acasă, alții fac cu schimbul care își ia liber să stea cu copiii. Nu toți găsesc înțelegere la angajator. Școala9 a vorbit cu mai mai mulți părinți despre cum fac față intrării în scenariul roșu, printre care și cu o mamă care e nevoită să-și lase copilul de 9 ani singur acasă până se întoarce de la serviciu.