De câțiva ani documentez relațiile sindicale, atât din afară, cât și din interiorul mișcării (Cartel ALFA) unde încerc să descifrez acele relații opace de putere. Greva profesorilor a adus în discuție din nou puterea individului din cadrul sindicatului și cum oamenii pot face gruparea să lucreze pentru ei. Indiferent de presiunile politice, de dorințele președintelui Iohannis ca liderii de sindicat să oprească greva, realitatea arată că totul depinde de oameni, de cei de la nivelul de unitate, din școli și grădinițe.
Ministerul Educației a publicat rezultatele la probele scrise de la examenul de titularizare. Aproape jumătate dintre profesori au luat minimum 7, notă necesară promovării. Doar 20% au luat note sub 5. La proba de pe 13 iulie, din peste 31.000 de candidați înscriși s-au prezentat doar 86% și au ieșit din examen, fără să dea lucrările, alți 2.300. Adică 22% dintre candidați nu au mai susținut testarea, mulți invocând subiectele prea grele.
Evaluarea digitală din județul Călărași „s-a derulat foarte bine”, conform planurilor, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Școala 9 a vorbit cu elevii călărășeni care au depus contestații și care se consideră sacrificații acestei generații. Sunt nemulțumiți de rezultatele obținute și spun că notele, sub nivelul așteptărilor, le încurcă planurile pentru admiterea la facultate. „E mai obositor să corectezi ore-n șir, în fața unui ecran”, sunt convinși elevii care se simt neîndreptățiți.