Smartphone-ul este un companion permanent pentru adolescenți, iar bâzâitul constant al notificărilor din aplicațiile de socializare și jocuri îi încurajează pe aceștia să-și verifice telefonul atât de des încât ajung să-l folosească până la 16 ore pe zi. Într-o zi obișnuită, jumătate dintre copii primesc 237 de notificări, un sfert dintre ele în timpul orelor de școală, arată o cercetare recentă. Unii primesc până la 5.000 de notificări în 24 de ore.
Învață în școală despre mesajul poeziilor lui Lucian Blaga, dar nu și cum să ceară o pâine cînd merg la magazin. Este una dintre provocările întâlnite de elevii maghiari în școlile lor. Un centru educațional din Brașov îi ajută să treacă peste blocajul de a dialoga în română prin cursuri extrașcolare. Au înscriși în jur de 120 de elevi. Într-un interviu pentru Școala 9, Izabella Nika, managerul Centrului Educațional IZGAGA, a explicat cum se desfășoară aceste ore de pregătire și de ce se înscriu la cursuri elevii care învăță oricum limba română în școală.
Cu o rată a violurilor alarmantă, școlile din toată Marea Britanie au luat în serios amenințarea pe care o ridică discursul misogin al lui Andrew Tate. Mamă și profesoară, Andreea Tennik a povestit pentru Școala 9 cum a reacționat școala fetelor ei după ce simpatia față de influencer s-a viralizat în rândul adolescenților, în special băieți.