Adulții dintr-o școală particulară din România au înțeles că trebuie să se înțeleagă pe ei înșiși ca să poată construi relații sănătoase cu elevii și copiii lor. Iar acum vor să ducă ideea aceasta și tot sistemul de suport în 10 școli publice.
Campania „PĂI, ȘI EU?” lansată de In a Relationship cuprinde un set de cinci recomandări pentru discuțiile între profesori și elevi despre vaccinare. Psihoterapeuta Silvia Guță își dorește astfel să ajute cadrele didactice, părinții și elevii să înțeleagă mai bine cum arată o atitudine responsabilă, respectuoasă și corectă față de celălalt, indiferent de opțiunea personală cu privire la vaccinare.
Școala Gimnazială nr. 89 „Nicolae Labiș” i-a așteptat pe elevi luni, 11 septembrie, în prima zi de școală, cu pereții sparți, în praf, zgomot de polizor și ciocane. Unul dintre corpurile de clădire a intrat în renovare, astfel că elevii au fost înghesuiți, pentru câteva ore, cât să-și primească manualele, în câteva săli de clasă, și au intrat pe rând, în trei ture. Așa va funcționa, de altfel, școala cel puțin o perioadă: în trei schimburi, cu ore de 35 de minute. Părinții și elevii sunt revoltați: „E stresant, mai ales la clasa a VIII-a. O să ne bazăm pe meditații”, spun ei. În trei schimburi se învață în alte zece școli bucureștene.