Categorie

Laborator

Loc pentru experimente, soluții și idei noi. 

Alte articole

Clasă

Elevul Hassan dintr-a cincea (II) Se bucură că în România profesorii nu bat elevii și că e pace

de Andreea Archip. Foto: Dumitru Angelescu

Trimis de familia sa tocmai din Mosul, unul dintre cele mai periculoase locuri din lume, mereu în război, tânărul Hassan s-a integrat în sistemul românesc de învățământ. Cum îl vede el? 

Mama lui Hassan, Baida, a venit recent în România în căutarea păcii și a băiatului ei. „M-am bucurat foarte mult că am ajuns aici și sper să îi putem aduce și pe ceilalți. Dar nu prea știu cum va fi viitorul. E foarte greu fiindcă ei sunt acolo, noi aici. Nu știu cum va fi viitorul nostru”, ne spune mama lui Hassan.

28.11.2020
Cancelarie

Editorial. Primele două săptămâni de practică pedagogică la fostul meu liceu mi-au arătat că reforma educațională nu poate fi făcută printr-o lege

de Antonia Pup

Pentru că sunt studentă la Departamentul de Pregătire a Personalului didactic, în paralel cu studiile de licență, trebuie să fac practică în școli. Am ajuns în fostul meu liceu unde în urmă cu doar trei ani protestam pentru drepturile elevilor, ca reprezentant al lor. Am fost cât pe ce să-mi pierd cumpătul la întrebarea unui elev, mi-am înțeles propriile limite și am avut zile epuizante. Am văzut munca profesioniștilor care nu se vaită de orar și nici măcar de salarii, așa cum se crede. Și m-am bucurat să am mentorul potrivit.   

08.11.2022