Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș analizează ce înseamnă meritul în sistemul de învățământ românesc, pornind de la situația recentă în care 2% din beneficiarii de bursă de merit aveau medii sub 5. „Ar trebui să reflectăm cu atenție asupra modului în care evaluăm și recompensăm meritele în școli și să ne asigurăm că această evaluare este echitabilă și corectă pentru toți elevii”, susțin aceștia.
Pentru că dedicăm luna iunie ultimului clopoțel, am făcut echipă cu patru adolescenți în ultimul an de liceu, care își vor fotografia și intervieva prietenii de generație. Aceasta este ultima poveste din serie.
Fondul clasei este în continuare o realitate în școlile din România, deși este o practică ilegală și aceste costuri ar trebui acoperite de consiliile locale. Ca să stopeze colectarea de bani de la părinți, primăria Sfântu Gheorghe, Covasna, a trimis bani către toate unitățile de învățământ, cu destinație clară: fondul clasei. În total, a alocat aproape 820 de mii de lei pentru cele 17 școli din oraș.