
Am terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Focusul meu a fost în special în domeniul educației, dar și drepturile omului și social.

Un raport guvernamental publicat recent privind viața profesională a profesorilor din Anglia a constatat că nivelul de bunăstare al acestora este mai scăzut decât cel al populației generale. Mai mult de jumătate dintre cei peste 11 mii de profesori și directori de școli care au participat la studiu au declarat că munca lor le afectează negativ sănătatea mintală, notează The Conversation. Specialiștii vin și cu o metodă de a-i ajuta.
Medicul pediatru Eduard Egri se arată sceptic în privința eficacității testelor din salivă, ce urmează să ajungă în școli și explică de ce testarea elevilor ar putea fi un dezastru. În același timp, grijile cu privire la dificultatea testării sunt șterse de un video realizat de o fetiță, în vârstă de nouă ani, care face o demonstrație video și arată că și cei mici se pot autotesta.
„Nu am voie să ies pe afară cât el nu este lângă mine”. Era o regulă a relației Carinei, o tânără care astăzi spune că s-a confruntat cu gaslighting-ul. Este vorba de o formă de manipulare emoțională și psihologică, prin care abuzatorul încearcă să-i inducă victimei un sentiment de nesiguranță față de propriile convingeri, credințe, percepții și reacții. Am vorbit cu persoane care au experimentat acest tip de manipulare și cu experți care au explicat efectele și au oferit mai multe sfaturi.