
E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Profesoara de muzică din Botoșani care le-a spus elevilor la oră că dacă se vaccinează „ajung legumă” poate să răspundă în fața unei anchete demarate de Ministerul Educației, dar și în fața poliției. Conform legii educației, angajatorul poate să o sancționeze până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, iar pedeapsa pentru zădărnicirea combaterii bolilor este fie o amendă penală, fie închisoarea.
O mamă povestește cum își crește fetița de 11 ani în spiritul valorilor feministe.
Din cei 200 de români care pleacă anual din România, până în 3% o fac pentru studii. Unii fiindcă vor universități de top sau pentru că specializările la care visează nu există la noi, cei mai mulți doar pentru că pot. Mulți profesori le susțin și încurajează demersul. I-am provocat să dezbată tema încurajării migrației pentru studii pe Anca Petrescu, lector de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Mirabela Amarandei, director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și Simion Ilie, director adjunct în Ministerul Finanțelor, care a studiat în străinătate și a revenit în țară.