
Reporter la „Ziarul de Iași” și corespondent la „Libertatea”. A învățat tot ce știe la „Opinia studențească”, din 2008, și de atunci uită câte puțin în fiecare zi.

Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Regizor american cu mână sigură și exprimare fluidă atât în registrul mainstream, cât și atunci când practică un cinema mai puțin accesibil, Gus Van Sant s-a preocupat mereu de adevărurile mai mari sau mai mici ale diferitelor categorii de marginali. În chip firesc, școlile nu lipsesc din decor.
Elevii unei clase de a VIII-a din București au serbat încheierea gimnaziului cu discursuri despre mâncare, lacrimi de despărțire și o horă moldovenească.