
George Herlaș este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și s-a alăturat echipei Școala 9 pentru că spune „da" oricărei provocări. Prin jurnalism, vede o misiune de a aduce valoare cititorilor și întregii comunități.

Este „deschis la alte puncte de vedere”, calm și empatic, nu „reacționează urât” când greșești. Așa definesc elevii de la Liceul Teoretic „Marin Preda” din București un profesor de încredere. De doi ani, școala face parte dintre cele 200 de școli și grădinițe din toată țara care învață de la terapeuți și mentori cum să dezvolte relații sănătoase, prin proiectul „Școala încrederii”. Și cu toții descoperă puterea greșelii în procesul de învățare și cum să-și gestioneze emoțiile.
REZOLVAT PODCAST 3. 40% dintre elevii români de 15 ani care au chiulit masiv în ultimele luni de la școală spun că au făcut-o fiindcă se plictisesc. Asta arată sondajele PISA din 2022. Dacă știi să citești cifrele, vezi și soluțiile, spun experții. În al treilea episod al podcastului REZOLVAT am discutat cu analiști ai Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) despre situația globală cu privire la abandonul școlar, căci nu doar noi ne confruntăm cu el, și ce soluții implementează alte țări.
Liliana Chivulescu are 31 de ani de când e învățătoare în aceeași școală în care a învățat – Picior de Munte, Dâmbovița. Mii de copii au învățat ghidați de ea să scrie și să citească, să privească curioși natura, să iubească școala. Zece dintre ei, cel puțin de atâția știe, au devenit și ei învățători sau profesori. Liliana este astăzi și mentor pentru tineri la început de drum. A văzut că cei care vin la catedră fiindcă e „o meserie curată, ușoară și frumoasă, cu trei luni de vacanță”, sunt decepționați repede. „Nu e nici ușoară, nici curată, dacă vrei să-i lași pe copii să învețe experimentând, sigur se vor murdări și sigur te vei murdări și tu. Frumoasă este!”