
George Herlaș este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și s-a alăturat echipei Școala 9 pentru că spune „da" oricărei provocări. Prin jurnalism, vede o misiune de a aduce valoare cititorilor și întregii comunități.

Două eleve de liceu și-au găsit, în sfârșit, echipa. O echipă de fotbal.
Corina Boțoroga este învățătoare la școala din localitatea Căianu din Cluj și predă prin metode ieșite din tipare. Elevii săi stabilesc democratic regulile de funcționare ale clasei, învață matematică prin jocuri și își măresc notele luând credite în „dojo”, un joc de stimulare a capacității de învățare. Trece toate lucrurile bune care se întâmplă la clasă și metodele pe care le folosește într-un jurnal online, astfel încât să fie sursă de inspirație și pentru alți profesori, iar elevii săi să se autodepășească permanent.
Ana-Maria Onică a realizat o aplicație de logopedie și o clinică virtuală care intermediază ședințe de terapie între copii și specialiști logopezi. Pandemia i-a făcut pe tot mai mulți părinți să caute soluții la problemele de vorbire ale copiilor și în același timp să se protejeze de Covid-19. Și la părinți din Marea Britanie au căutat ajutor pe platforma sa. Într-un interviu pentru Școala 9, Ana-Maria Onică vorbește despre semnele întârzierii de vorbire și când e momentul ca părinții să apeleze la un logoped.