Alte articole

Laborator

Fotografiile istorice realizate de telescopul James Webb, explicate de un profesor de științe

de Bogdan Ghiorghiu Foto: NASA

12 iulie 2022 a intrat în istoria omenirii. Agenția spațială americană NASA a prezentat imagini în premieră realizate de telescopul spațial James Webb. Stele aproape să se stingă, nebuloase în care se nasc altele, planete din afara sistemului nostru solar și galaxii de la miliarde de ani-lumină. Bogdan Ghiorghiu, profesor de matematică și fizică, absolvent al unui masterat de astronomie la Universitatea Aarhus, Danemarca, și fondatorul Festivalului „Fereastră către știință”, a explicat pentru Școala 9 fiecare fotografie în parte. Și de ce suntem norocoși „să existăm pe această planetă firavă în jurul uneia dintre sutele de miliarde de stele, într-una din sutele de miliarde de galaxii”.

17.07.2022
Laborator

Educația în lume. Prima universitate chineză din Europa se va construi în Budapesta

de Medeea Stan

Autoritățile berlineze cheamă toți elevii și profesorii la școală în ultimele săptămâni de activitate pentru dezvoltarea unității grupului din care fac parte, ceea ce pe unii nu-i încântă. * Premierul Boris Johnson a declarat că va suplimenta bugetul pentru orele de recuperare a materiilor post-pandemie, ca să-i împace pe profesorii revoltați de situație. * Prima universitate chineză din Uniunea Europeană se va deschide la Budapesta, dacă opozanții lui Viktor Orbán o vor permite. * Universitățile din Spania spun că studenții rețin mai ușor informațiile dacă învață cu sprijinul realității virtuale.

06.06.2021
Laborator

Tinerii din țările în curs de dezvoltare, mai grav afectați de pandemie. Economiștii compară criza de pe piața muncii cu cea din 2009

de Adelina Mărăcine

În timp ce virusul a curmat viețile celor mai în vârstă, tinerii vor resimți efectele în anii următori, atunci când vor intra pe piața muncii. Mai ales cei din țările sărace, unde pierderile educaționale au fost mai mari: în 2020, elevii au pierdut jumătate din anul școlar. Specialiștii previzionează că și economia va suferi de long COVID (n.r. COVID pe termen lung), iar fiecare generație va purta cicatrici diferite, scrie IMFBlog. 

07.02.2022