
Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

Sindicatele, reprezentanții UNESCO și ai ONG-urilor din învățământ, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și președintele Klaus Iohannis au transmis pe 5 octombrie, de Ziua Internațională a Profesorilor, mesaje de apreciere pentru cadrele didactice, care de un an și jumătate își depășesc limitele și predau în condiții dificile. Școala 9 a adunat gândurile lor într-un articol necesar în contextul crizei politice și de sănătate.
Când era adolescentă, scriitoarea Simona Popescu citea mult, dialoga în franceză cu colega de bancă, chiulea foarte rar, poate doar în zilele ploioase în care nu se putea face „Practica agricolă”, fuma, mergea la cinematecă, dansa mult. Singurul spațiu fără granițe al generației ei era lectura. Chiar cu Instagram, haine ultimul răcnet și călătorii doar cu buletinul, adolescenții de azi nu sunt atât de diferiți. Scriitoarea crede că „dacă, printr-o magie, ne-am afla într-o bulă de timp suspendată, sigur ne-am înțelege bine”. Un interviu despre școală, profesori, comentarii literare, prietenie și tinerețea aia care n-are de-a face cu vârsta. Un interviu „într-o bulă de timp suspendată”, din seria „Scriitori de manual”.
Am avut mai multe ore de religie în școală decât ore de psihologie sau de filosofie ori de logică. În liceu, mi s-a spus că am o gândire eretică. Am fost, multă vreme, un copil religios, dacă nu chiar habotnic. Religia învățată în școală a avut asupra mea un efect puternic: citind despre viețile unor sfinți, precum Sfânta Filofteia, scopul meu a devenit limpede: aveam să devin sfântă.