
Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

Numărul copiilor din Marea Britanie care fac homeschooling este în creștere, ajungând acum la 92.000. Sănătatea mintală și mediul de învățare precar sunt printre motivele principale invocate de părinți pentru decizia de a-i scoate pe copii din sistemul educațional de masă.
O profesoară din Sankt Petersburg și-a dat demisia, după ce unul dintre studenții ei l-a anunțat pe decan că aceasta le-a vorbit la cursuri despre războiul din Ucraina. La ultimul curs, studenții ei au aplaudat-o și au plâns. Și-a scris povestea în ziarul online The Moscow Times din Olanda. Acum, profesoara lucrează în curățenie și continuă să scrie, chiar dacă în Rusia nu mai poate să publice.
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a propus ca antidot la „goana după note” să fie înlocuit sistemul de evaluare cu note prin „admis/respins”, în gimnaziu, la materiile muzică, desen și sport. Am întrebat trei profesori care predau aceste discipline cum văd ideea. „Admis/respins nu înseamnă că eliminăm evaluarea”, avertizează Antoaneta Luchian, profesoară de muzică în Iași.