
Îi este mai greu să scrie astea două rânduri despre el decât să deseneze o carte.

Zece adolescente din comuna Frâncești, județul Vâlcea, au învățat de la bibliotecara Mariana Bărbulescu cum să aibă mai multă încredere în ele. Au învățat să aibă atitudine civică și că pot lupta pentru nevoile lor și ale comunității din care fac parte. Așa că s-au mobilizat și s-au dus în fața autorităților pentru a le cere să facă un parc și la marginea comunei. „Fetele mele”, le alintă Mariana Bărbulescu. Sunt doar o mică verigă din Girl Power Network, proiect al Fundației Progress. O rețea a fetelor puternice din rural pe care bibliotecarele de la sat le ajută să-și depășească piedicile.
Mai puțin de o treime dintre cercetătorii lumii sunt femei, arată un raport recent al UNESCO. România depășește numai cu puțin procentul, dar fetele care au participat luna trecută la Bucharest Science Festival, în București, sunt hotărâte să crească cifrele. La 12-13 ani, meșteresc deja roboți pe care îi programează să facă diverse sarcini, știu de câte lămâi este nevoie ca să încarci un telefon și au mai multe informații despre viața subacvatică decât un documentar TV.
Un studiu publicat recent de Universitatea din Zurich, Elveția, arată că închiderea școlilor în primăvara lui 2020 și școala online a îmbunătățit calitatea somnului adolescenților. Practic, timpul pe care îl petreceau pregătindu-se pentru școală și pe drum l-au rezervat somnului. Cercetătorii cred că orele ar trebui să înceapă mai târziu, potrivit Science Daily. Acest lucru a ajuns și pe agenda politicienilor elvețieni, dar poate fi o temă de reflecție și pentru România.