
Îi este mai greu să scrie astea două rânduri despre el decât să deseneze o carte.

Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”
Ce e ok și ce nu e ok să se întâmple într-o relație? De ce este în regulă să spui „nu” fără să te simți vinovat ori vinovată? Cui îi ceri ajutorul dacă ai nevoie? Sunt întrebările pe care și le-au ridicat câteva sute de eleve și elevi care au participat la o serie de întâlniri organizate în București de asociația Pe Stop. Cu ocazia asta, adolescenții și-au dat seama că nu e chiar atât de rușinos sau neobișnuit să vorbești despre sex sau menstruație.
Omar Alshogre este un activist sirian pentru drepturile omului care de la 17 la 20 de ani a trăit chinurile închisorilor siriene. A fost ridicat de pe băncile școlii fiindcă a protestat împotriva regimului lui Bashar al-Assad. A fost torturat, umilit, înfometat. Acolo a trecut prin cea mai dură școală. Dar tot acolo a fost „student” la ceea ce deținuții cu studii numeau „universitatea șoaptelor”, fiindcă nu aveau voie să vorbească între ei decât așa, în șoaptă. L-a ținut în viață, legătura cu ceilalți prizonieri. Avea 34 de kilograme când a fost răscumpărat de familie din închisoare. Astăzi, la 25 de ani, a fost admis la Universitatea Georgetown, la care a aplicat cu o scrisoare despre lecțiile închisorii.