Miruna Tîrcă

Arhitect de informație și scriitoare. Experiență în zona de educație alternativă, inovație urbană, orașe child-friendly, blogging, dezvoltare comunitară și antropologie. Pasionată de natură și călătorii. Free spirit mom. Scrie pe www.kindertrips.com

Alte articole

Cancelarie

Studiu internațional. Cât muncesc profesorii

de Andreea Archip

Mai puțin de jumătate din timpul de muncă al unui profesor este rezervat predării efective. România nu face excepție. O cercetare realizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată cât anume predau profesorii în cele 37 de țări membre și cât timp rezervă celorlalte activități din afara orelor. În Finlanda, de pildă, una dintre țările cu cel mai bun sistem educațional al lumii, profesorii de liceu predau 3 ore pe zi sau chiar mai puțin. În România, media e de cinci-șase ore.

19.05.2021
Laborator

Studiu. Copiii cărora părinții le citesc cărți la vârsta de 4-5 ani vor avea rezultate școlare mai bune

de Adelina Mărăcine

Lectura le influențează direct copiilor rezultatele școlare, îi ajută să-și dezvolte abilitățile cognitive, dar și empatia, arată mai multe studii. E nevoie, însă, de un minim efort din partea părinților: să le citească zilnic micuților câte o poveste. Pentru a încuraja „cititul împreună”, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis ca pe 15 februarie să fie sărbătorită Ziua Națională a Lecturii și încurajează școlile din țară să organizeze activități ad-hoc. 

12.02.2022
Cancelarie

Școala și democratizarea accesului la carieră

de Mihai Iacob

Întrebarea „ce vrei să te faci atunci când te faci mare?” ne însoțește copilăria și, într-o formă sau alta, revine pe parcursul școlii. Răspunsul așteptat, atât de bunici, cât și de profesori, este de tipul: doctor, avocat, pompier sau șofer.

02.09.2020