
„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.
Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.
Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon.

Fizicianul Cristian Presură spune, într-un interviu pentru Școala 9, că tinerii români pierduți pe care i-a întâlnit în Olanda, veniți să facă munci precare, sunt rezultatul slabei educații primite de la școală și din familie. Totodată, acesta povestește cum propriii copii l-au criticat pentru că, deși le-a vorbit despre știință, filosofie și istorie, nu i-a învățat ceva important pentru viața cotidiană, un subiect abordat adesea în familiile olandeze: cum să facă bani.
Cosmin Olteanu a terminat Facultatea de Teologie Romano-Catolică. Dar nu e așa cum ți-ai închipui că e un student la teologie. Dimpotrivă. Susține despre el că e păgân - crede în mai mulți zei, de altfel conduce un ONG care promovează păgânismul. Și e gay. Acest contrast l-a costat la susținerea lucrării de licență, după cum a povestit pentru Școala 9 și de asta a început un demers prin care a vrut să se facă auzit: anul trecut a fost și singurul student care a candidat la funcția de rector al Universității din București (UB).
Calculatoare scoase din uz primesc o viață nouă cu ajutorul angajaților de la Ateliere Fără Frontiere, adică persoane vulnerabile care cu greu și-ar găsi de lucru în altă parte. Sunt șomeri de multă vreme sau care n-au avut niciodată un loc de muncă, victime ale violenței domestice sau traficului, persoane eliberate din pușcărie sau aflate în sistemul de probațiune. Calculatoarele reparate de ei ajung la școlile sau elevii care au nevoie, iar în perioada pandemiei această nevoie a explodat. Școala 9 a mers pe fiecare verigă din acest lanț al binelui: de la ONG-ul care a donat calculatoarele până la elevii de la Școala nr. 2 din Videle care au primit un laborator de informatică funcțional.