
„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.
Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.
Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon.

Cine nu știe celebra și amuzanta, dar și trista poveste a omului leneș portretizat de Ion Creangă? Omul care era atât de leneș încât, atunci când o femeie bogată și miloasă vrea să-l scape de spânzurătoarea spre care-l duceau sătenii, refuză posmagii oferiți de aceasta, pentru că i se pare prea greu să și-i înmoaie singur. Cu adevărat, nu știm o parabolă mai elocventă pentru a ilustra ultima limită a lenei. Sau a delăsării. Grozavă povară!
Ana Barton este al treilea invitat în rubrica în care întrebăm scriitorii părinți dacă, când și cum citesc copiii lor.
Peste jumătate din copiii din România contemplă ideea de a-și construi viitorul în străinătate, din cauza lipsei de oportunități educaționale și a neîncrederii sau nemulțumirii față de condițiile de viață din România. Această statistică ar trebui să ne cutremure pe toți: de la „simpli” cetățeni, până la guvernanți. Din păcate însă, am ajuns să mă număr și eu printre ei.