
Antonia Pup este coordonator advocacy la Societatea Academică din România și studentă la Istorie. A fost președinte al Consiliului Național al Elevilor în mandatul 2019-2020, poziție din care a militat pentru transport gratuit pentru toți elevii din România, legea privind garantarea accesului la educație online pentru elevi și profesori, dar și pentru susținerea Bacalaureatului în pandemie. A fost implicată în consultări cu factori decizionali de la nivel național și european, internațional (Banca Mondială) pentru conturarea unor politici educaționale.

Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Simona Anton a plecat în august 2019 în Vietnam să lucreze ca educator Montessori. Avea nevoie de o nebunie în viața ei. S-a angajat la o școală privată din Hanoi, construită într-o zonă cu vegetație luxuriantă, unde activitățile în aer liber erau regula. A aflat mai multe despre cultura vietnameză și înainte de pandemie, când a revenit în țară, a creat un blog de resurse educaționale pentru educatorii care vor să predea după metoda Montessori.
Dacă învățarea e caracteristica definitorie a speciei noastre, predarea e cel mai important meșteșug. Dar ce înseamnă să predai bine?