
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?
Cum arată traseul educațional pe care îl poate urma un elev român și evoluția populației școlare din România în ultimii 20 de ani?
Unii profesori își fac elevii să se rușineze când greșesc, convinși că așa îi stimulează să învețe. Elevii, în special cei de școală primară, își pierd de fapt motivația în astfel de momente, spune, într-un interviu pentru Școala 9, Dorina Stamate, psihoterapeută care lucrează inclusiv cu adolescenți și copii. A avut la terapie, de exemplu, o fată de clasa a III-a care refuza să-și mai facă temele pentru că învățătoarea îi rupea paginile în clasă.