
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

Elevii evrei și români de la Liceul Laude-Reut din București învață despre antisemitism de la supraviețuitori și istorici la comemorarea anuală a Holocaustului, ținută online de data asta. După mesajele amenințătoare primite de actrița evreică Maia Morgenstern în martie, discuțiile despre antisemitism s-au întors în spațiul public. Yaleen Zosmer, elevă în clasa a X-a, spune că își asumă etnia și că nimeni nu poate fi vinovat pentru originile sale. Mulți oameni nu sunt conștienți de ce s-a întâmplat acum 80 de ani, ceea ce poate fi periculos, zice ea, și crede că informarea populației ar aduce schimbări.
Există o corelație între orele de muzică și performanța la matematică, arată un studiu publicat în această toamnă în jurnalul american Perspective Sociologice. Depinde, însă, dacă elevii învață într-o școală care are buget pentru lecții de muzică de calitate, cu instrumente muzicale, de pildă, sau într-una care oferă mai puține ore de artă și folosește banii pentru prânzul gratuit al elevilor. Totul are legătură cu veniturile părinților.
De la cel mai depărtat cătun și poate până în cel mai select apartament din Cartierul Francez al Bucureștiului plutește o credință populară neprobată vreodată științific cum că nu e bine să înveți prea mult. Unii au perpetuat-o din amărăciune, fiindcă sărăcia i-a împiedicat să meargă la școală, așa că e simplu să spui că-ți dăunează. Alții fiindcă au văzut în jurul lor că mai mult decât diplomele i-a ajutat abilitățile cărora le spunem simplu șmechereală. Sunt cele pe care, așa cum scriu și la profilul de Facebook, le-au obținut la „școala vieții”. Preocupat și el de gura satului, un elev de la un liceu de la țară l-a întrebat pe un cercetător de Cambridge dacă e adevărat că „prea multă carte strică”. Măcar pentru el, incertitudinea s-a spulberat. Pentru celelalte milioane de români însă?