
Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.

Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”? Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.
În comunism, în atelierele de muncă incluse în programa școlară, băieții învățau de la un maistru să ascută scule la polizor sau să facă traforaj. Fetele, în schimb, învățau să coasă și să croșeteze. Acum, în școlile din Breaza, un oraș din Prahova cu aproape 15.000 de locuitori, elevii asamblează case în miniatură în cadrul unui opțional de arhitectură. Se întâmplă asta printr-un proiect al Asociației eematico, proiect care constă într-un mini-opţional de cultură arhitecturală, numit Kit de Arhitectură.
Cum reușește un club de film dintr-un liceu de arte bucureștean să supraviețuiască în primul an de la înființare.