
Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.

În al treilea an de facultate, Teodor Teleagă, 21 de ani, încă încearcă să recupereze bazele care i-au lipsit după 12 ani de școală în România.
Bianca Hulub și Ana Vasilachi sunt amândouă eleve în Iași și membre ale clubului de robotică Peppers. La mijlocul lunii aprilie, vor merge alături de colegii lor de echipă în Statele Unite ale Americii, unde vor reprezenta România la etapa internațională a First Tech Challenge, cea mai mare competiție de robotică pentru elevii de liceu din întreaga lume. Au obținut această calificare nu doar datorită performanței robotului construit, ci și în urma activităților de popularizare a științei pe care le-au desfășurat în comunitate. Cele două eleve au vorbit pentru Școala9 despre pasiunea pentru robotică, pregătirea pentru competiții, dar și despre ce înseamnă să fii fată într-un domeniu tehnic.
Inspectorii Ministerului Educației confirmă, după controlul realizat în ianuarie la Colegiul German „Goethe”, plângerea unui părinte care acuza că profesoara Laura Cristiana Gherman (Dejeu) face meditații cu elevii de la clasă la firma Deutschzentrum SRL la care este administratoră. Corpul de control a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în acest caz, dar a cerut noi verificări și din partea inspectoratului școlar. În ultimii trei ani, firma acesteia a înregistrat un profit însumat de aproape 122.000 de lei (aproape 25.000 de euro). Publicația Școala 9 vă prezintă concluziile raportului corpului de control realizat la unul dintre cele mai râvnite licee din Capitală.